Impact strategic

Realizarea, de la 1 ianuarie 2007, a graniţei comune a NATO şi UE la Marea Neagră reprezintă trecerea la o nouă dimensiune a acestei regiuni în sfera securităţii. Chiar dacă riscurile, pericolele şi ameninţările din mediul regional de securitate se menţin, Bazinul Mării Negre întruneşte o gamă largă de oportunităţi în dezvoltarea procesului de creare a unui spaţiu al păcii, securităţii şi prosperităţii. Prin creşterea cooperării militare regionale, iar de curând prin demersul UE de sporire a cooperării între ţările riverane Mării Negre, la care România, ca membru al ambelor organizaţii, îşi aduce o contribuţie mult mai activă, regiunea extinsă a Mării Negre se va transforma într-un pilon de stabilitate, securitate şi dezvoltare durabilă, o zonă de confluenţă pe componentele economică, politică şi militară, de iradiere a securităţii în spaţiile Orientului Mijlociu şi Asiei Centrale, de gestionare mai bună a riscurilor provocate de conflictele îngheţate din regiune, republicile secesioniste, traficul ilegal de droguri, persoane şi armamente, corupţie, migraţia clandestină şi crima organizată transfrontalieră, de sporire a dialogului şi încrederii şi reducere a tensiunilor.

Aspecte privind securitatea în zona Asia-Pacific - Dr. Leonida MOISE

Abordarea domeniului securităţii internaţionale presupune analiza tuturor aspectelor ce se manifestă pe această linie în diferite centre de putere regionale. Din această perspectivă, relevarea principalelor tendinţe referitoare la evoluţia securităţii în zona Asia-Pacific reprezintă un demers ştiinţific oportun şi util pentru înţelegerea conexiunilor dintre factorii naţionali şi internaţionali ai securităţii.

Poziţionare, interese şi opţiuni strategice ale Chinei în secolul XXI - Marina MUSCAN

Statul cu evoluţia cea mai impresionantă în regiunea Asia-Pacific este, neîndoielnic, China. Evoluţia economică din ultimii ani a Chinei a fost aşa de spectaculoasă, încât a activat şi a adus în prim plan toate potenţialităţile geopolitice ale acesteia, care, până nu de mult, erau doar latente. Este vorba despre întindere şi bogăţii - China fiind a treia ţară ca mărime de pe glob, după Rusia şi Canada, şi dispunând de considerabile resurse naturale; despre populaţie - China fiind cea mai populată ţară a lumii; despre poziţia geografică - China dominând prin aşezare importante căi comerciale ale Pacificului; despre puterea militară - China deţinând una dintre cele mai puternice armate, în măsură să valorifice poziţia sa geostrategică, să-i promoveze şi să-i protejeze interesele.

<<Înapoi

Noua ordine mondială. O perspectivă asiatică - Vijay OBEROI

Mediul de securitate din Asia este influenţat de: dispute istorice; nuclearizare; surse de energie; potenţialul de dezvoltare al Chinei; războiul împotriva terorismului; răspândirea fundamentalismului; revoltele sociale din multe ţări, datorate aşteptărilor tot mai mari ale acelor popoare. De asemenea, este influenţat de impactul unilateralismului unicei superputeri - SUA. Toate acestea, într-un mediu de activitate economică în creştere, sub efectele globalizării şi impactul tot mai mare al revoluţiei informaţionale.

Geopolitica României în zonele de conflict din Afganistan şi Irak - Dr. Gheorghe VLĂSCEANU, Dr. Liviu Bogdan VLAD

România a participat şi participă activ la lupta împotriva terorismului internaţional, prin implicarea în conflictele din Afganistan şi Irak, unde prezenţa noastră militară s-a amplificat, odată cu misiunea ISAF iniţiată de către NATO. Studiul îşi propune să argumenteze prezenţa României în zonele de conflict, ca o modalitate de obiectivare a rolului pe care îl joacă în calitate de membru NATO.

Sancţiunile economice - mijloace de descurajare a utilizării forţei - Petre-Ciprian CONSTANTINESCU

Sancţiunile economice pot fi definite generic drept o restricţie impusă de către o ţară (emitent) în comerţul internaţional cu o altă ţară (ţintă), în scopul de a convinge guvernul ţării-ţintă pentru schimbarea politicii sale.
Sancţiunea trebuie considerată ca un episod care se poate înscrie în timp, având început, cuprins şi final, ceea ce corespunde unei luări de decizie, unei gestiuni şi unei ridicări a sancţiunii. Dacă este relativ uşor ca să se ia o decizie şi ca sancţiunile să fie puse în aplicare, este mai dificilă alegerea momentului şi a condiţiilor, a căror evoluţie este, de cele mai multe ori, periculoasă.
Justificarea sancţiunii, prin anunţarea obiectivelor urmărite şi a motivelor determinante, reprezintă un moment-cheie, care nu trebuie să fie "ratat" de cei care conduc: ea condiţionează, ca o consecinţă mai amplă, susţinerea populaţiei. Exerciţiul este mai delicat atunci când sancţiunile sunt de ordin alimentar. În acest caz, puterea se expune riscului de a i se reproşa că a vrut să înfometeze o populaţie inocentă. Odată cu criza din Golf, regimul irakian a încercat să se folosească de această dilemă, ceea ce a dus la existenţa unui mare număr de nou născuţi şi de copii morţi din lipsă de lapte, determinând coaliţia să adopte principiul unui ajutor "umanitar" (rezoluţia 666 a Consiliului de Securitate).
Pe plan internaţional, cooperarea este dificil de dobândit şi de păstrat. Dacă această cooperare nu este obţinută chiar de la început, sau dacă este doar parţială, este uşor de prevăzut că susţinerea externă se va nărui rapid, ajungându-se ca ţările cooperante să-şi vândă pieţele ajunse la scadenţă în faţa celor care nu sunt parte la embargo.
Pe lângă o adeziune voluntară, pentru a asigura eficienţa şi respectarea acestora, trebuie să existe şi un mecanism de controlare a respectării sancţiunilor, care să dispună de mijloace juridice de a pedepsi contravenienţii, aşa cum a fost Comitetul de sancţiuni stabilit pe perioada crizei din Golf.

<<Înapoi

Politica externă a Uniunii Europene - Dr. Dorel BUŞE

Conferinţa Interguvernamentală a UE asupra PESC şi-a deschis lucrările la 14 decembrie 1990 şi a reuşit să apropie poziţiile diferite susţinute de statele comunitare. S-a stabilit că PESC urma să fie un proces gradual, ceea ce a permis apariţia unui Titlu al cincilea în cadrul Tratatului Uniunii Europene, semnat la Maastricht pe 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993.
După intrarea în vigoare a Tratatului de Maastricht, UE şi-a consolidat poziţia pe scena internaţională, iar modul de funcţionare a politicii externe a UE a fost reformat prin Tratatul de la Amsterdam din 16-17 iulie 1997, intrat în vigoare în 1999. Prin acest tratat a fost instituit şi un nou instrument de politică externă, denumit "strategia comună". Tratatul a mai prevăzut şi integrarea Uniunii Europei Occidentale în UE, ceea ce a permis folosirea capacităţilor armate ale UEO de către UE. Ulterior intrării în vigoare a Tratatului, s-a instituit şi o Politică Europeană de Securitate şi Apărare (PESA). Tratatul de la Nisa (decembrie 2000) întăreşte unele aspecte ale Politicii Externe, cum ar fi rolul Comitetului Politic şi de Securitate în domeniul gestionării crizelor.

Strategia de securitate a Republicii Slovace şi Strategia Europeană de Securitate - Elemir NECEJ

În deceniul anterior, Slovacia s-a concentrat pe atingerea a două obiective strategice - a deveni membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi al Uniunii Europene. Ambele obiective au fost atinse, datorită politicii transparente de securitate a Republicii Slovace. Prin accederea în NATO, Slovacia a devenit parte a apărării colective şi a sistemului de securitate, ca pilon al securităţii şi stabilităţii transatlantice, iar prin admiterea în Uniunea Europeană, Slovacia a obţinut garanţii de stabilitate politică şi economică, dar şi posibilitatea de a participa activ la formularea, implementarea şi întărirea securităţii şi a politicii de apărare europene.
Republica Slovacă a reacţionat la aceste schimbări prin pregătirea unor noi documente strategice - Strategia de Securitate şi Strategia de Apărare.

Experienţe ungare în activităţi de sprijin al păcii - Tibor KOVÁCS, István TALIÁN

După schimbările politice de la începutul anilor '90 (schimbarea sistemului politic, eliminarea Pactului de la Varşovia şi retragerea Armatei Roşii sovietice din Ungaria), rolul şi poziţia forţelor armate au fost şi ele reevaluate. Acest lucru a însemnat că au apărut noi provocări, în special legate de integrarea Ungariei. Cele mai importante s-au referit la participarea la operaţiuni de management al crizelor şi operaţiuni de susţinere a păcii, ca şi participarea la programele PfP.
În acest articol vom încerca să oferim o imagine a Forţelor Armate Ungare (FAU), a participării lor la diferite misiuni de susţinere a păcii şi să prezentăm tendinţele care au transformat organizaţia, echipamentul şi regulile de angajare a FAU în misiuni ale Alianţei. Baza acestei prezentări o constituie "Contingentul ungar de inginerie" (un batalion operaţional de inginerie), care a reprezentat contribuţia ungară la misiunile IFOR şi SFOR. Activităţile şi experienţele acestei unităţi au avut cel mai mare impact asupra procesului de transformare a FAU.

<<Înapoi

Provocări pentru relaţiile transatlantice în domeniul securităţii naţionale - Dr. Jarosław GRYZ

Provocările dezvoltării transatlantice în domeniul securităţii internaţionale sunt legate, în principal, de managementul crizelor, şi, pe acest fundal, de coordonarea cooperării dintre Uniunea Europeană şi NATO. Articolul se concentrează pe provocări: pentru capabilităţile de management al crizelor întreprinse de NATO şi UE; în aria cooperării dintre Uniunea Europeană şi NATO.
Scopul acestui demers este de a identifica baza comună a actualelor dezbateri transatlantice privind viitoarele relaţii din sfera securităţii, prin identificarea chestiunilor nerezolvate. Se susţine că parteneriatul transatlantic are nevoie de o viziune comună a activităţilor lor, bazată pe nevoi comune, interese şi scopuri pe termen lung.

Războiul cognitiv? - Dr. Gheorghe VĂDUVA

Inteligenţa economică - se subliniază într-un studiu1 elaborat pe la începutul acestui deceniu - s-a impus foarte rapid, adică în mai puţin de un deceniu, ca o nouă paradigmă a interacţiunii concurenţiale. Nu există însă inteligenţă economică fără informaţie. Informaţia implică trei tipuri de atitudini ale întreprinderii (unităţii economice): indiferentă, defensivă şi ofensivă. Atitudinea ofensivă este generată de spaţiul concurenţial, de nevoia de a cuceri pieţe, resurse, reţele, relaţii. Atitudinea defensivă este strâns legată de cea ofensivă şi nu mai poate fi privită şi tratată individual. Atitudinea indiferentă, proprie întreprinderilor mici, dependente de altele, mai mari sau de stat, se restrânge din ce în ce mai mult, întrucât cine nu este activ, ofensiv şi competitiv dispare de pe piaţă. Filozofia conflictului armat, a conflictului necruţător, pătrunde tot mai mult şi în lumea economică. Reţeaua nu alterează concurenţa, ci, dimpotrivă, o accentuează, o transformă într-un adevărat război, în ceea ce numim război economic.

O nouă strategie pentru Irak şi continuarea războiului împotriva terorismului - Dr. Constantin-Gheorghe BALABAN

Dacă, imediat după 11 septembrie 2001, lumea întreagă a fost de partea Americii în campania antiteroristă, în mai bine de cinci ani această unitate s-a erodat.
În martie 2003, SUA au declanşat războiul din Irak, care, deşi părea că se va termina foarte repede, este astăzi un adevărat butoi cu pulbere. Nu trece o zi fără atentate, iar tensiunile dintre sunniţi şi şiiţi degenerează în război civil. Continuarea participării Statelor Unite la această luptă sângeroasă şi îndelungată, scrie cotidianul El Pais, va face foarte probabil ca finalul ei să fie "o ciocnire frontală cu Iranul şi cu o mare parte a lumii islamice"1 .
O amplă angajare au, în acelaşi timp, SUA în Afganistan, unde intensificarea atacurilor talibanilor a obligat Washingtonul să se gândească la o suplimentare a trupelor din teatru, în pofida opoziţiei tot mai accentuate a democraţilor şi a populaţiei americane.
Administraţia de la Casa Albă încearcă, acum, să-şi redefinească concepţia de acţiune preventivă şi va continua planurile de amplasare a scuturilor antirachetă2 pe teritoriile Cehiei şi Poloniei, "indiferent - după cum susţinea generalul american Henry Obring, şeful Agenţiei americane pentru apărarea antirachetă - dacă aliaţii din cadrul NATO sunt de acord sau nu"3. "Naţiunea noastră, argumenta preşedintele Bush, depinde de petrolul străin, iar această dependenţă ne face mai vulnerabili la regimuri ostile, la terorişti. În plus, aduce mari prejudicii economiei noastre".
Referirile la noua strategie americană pentru Irak şi la continuarea războiului cu terorismul încearcă să limpezească acest subiect fierbinte, pe care unii analişti îl privesc cu preocupare, iar alţii îl apreciază ca pe o contribuţie indirectă a SUA la proliferarea terorismului.

Terorismul - o ameninţare asimetrică? - Anton DENGG

Atunci când vorbim de terorism, apare întrebarea: Chiar este terorismul o ameninţare asimetrică? Care sunt ameninţările, riscurile, provocările şi şansele secolului XXI? Pentru a vorbi despre asimetrie, trebuie, mai întâi, să ne întrebăm care este definiţia asimetriei? Potrivit dicţionarului Oxford, asimetria este "lipsa unei egalităţi sau a unei echivalenţe între părţile sau aspectele ale ceva; o lipsă de simetrie". Dar cum se încadrează aceasta în conceptul terorismului?

Terorismul ca formă a acţiunilor asimetrice. Strategia asimetrică dintre două entităţi (statul şi organizaţiile teroriste) - Dr. Grigore ALEXANDRESCU, Dr. Gheorghe VĂDUVA

Războiul asimetric - în forma sa cea mai concretă, război terorist şi, evident, război împotriva terorismului, dar nu numai - devine foarte periculos, datorită mijloacelor extrem de diversificate şi de sofisticate şi răspândirii acestora în toate mediile, începând cu cele terestre şi continuând cu cele cosmice, biologice, nanotehnologice şi cibernetice.

<<Înapoi