Impact strategic

Extinderea fără precedent a fenomenului terorist la scară mondială şi acutizarea sa continuă impun o intensificare fermă a colaborării şi cooperării internaţionale, adoptarea unei strategii globale de luptă împotriva acestei grave ameninţări la adresa umanităţii, la care să fie angajate activ şi coerent statele, organizaţiile internaţionale şi regionale, guvernamentale şi neguvernamentale, instituţiile politice, sociale, financiare, culturale, media etc. Atât experţii domeniului, cât şi oamenii politici constată că terorismul a devenit foarte rapid o problemă globală, care cere soluţii radicale, acţiuni sistematice, coerente, cu implicarea întregii comunităţi internaţionale. Despre necesitatea unei asemenea implicări vorbeşte şi noua Strategie de Securitate Naţională a României: "Terorismul nu poate fi ignorat şi nu poate fi tolerat. El poate şi trebuie să fie învins prin solidaritate internaţională şi acţiune colectivă".

Liderii, carisma şi transformarea în Armata României - Dr. Mihail ORZEAŢĂ

Liderii au un rol deosebit în orice domeniu de activitate; de aceea, procesul de transformare trebuie să îi includă.
Carisma unui lider este mai mult decât o imagine, fiindcă generează puterea care îi mobilizează pe cei conduşi pentru a îndeplini viziunea promovată de lideri. Carisma are o natură duală, pentru că, de cele mai multe ori, se asociază cu puterea, care, în unele cazuri, corupe şi distruge liderii. Liderul carismatic fără integritate devine un personaj negativ. Un lider de succes este cel care "investeşte în viitor".

Împotriva nivelului operativ- Dr. Hervé COUTAU-BÉGARIE

La început era tactica. În momentul în care arta războiului s-a transformat, cu adevărat, în ştiinţă, la debutul epocii moderne, prin substituirea eroismului cavaleresc cu disciplina militară, preocuparea dominantă era pentru ordine, formaţii, în vederea luptelor. Această nouă disciplină s-a numit tactică, prin preluarea unui cuvânt grecesc transmis de cei câţiva autori antici care supravieţuiseră.
În secolul al XVIII-lea, această artă a războiului devine mai complexă, datorită progreselor din domeniul armamentului şi creşterii efectivelor care trebuie să se deplaseze divizate pentru a lupta reunite; manevrarea maselor din ce în ce mai numeroase impune o ştiinţă a marşului şi a mişcărilor, precum şi o concepţie de ansamblu mai subtilă, a cărei teoretizare este schiţată în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Mareşalul de Saxa vorbeşte, în Reveriile sale, de "marile părţi ale războiului", Napoleon de "înaltele părţi ale războiului", Jomini şi autorii de la începutul secolului al XIX-lea vor impune un cuvânt reinventat, în anii 1770, de un autor francez, astăzi, oarecum uitat, Paul-Gédéon Joly de Maizeroy: strategia. Arta şi ştiinţa războiului se vor articula, din acest moment, în jurul dipticului strategie/tactică.
Jomini sugerase o linie de separare simplă, ce va fi reluată de majoritatea autorilor din secolul al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea: strategie, înainte şi după luptă, tactică, în timpul luptei. Literatura strategică fiind pragmatică, acest criteriu contestabil avea avantajul decisiv al simplităţii. În plus, el era în acord perfect cu epoca respectivă, dominată de modelul napoleonian, centrat (pe drept sau pe nedrept) pe cercetarea bătăliei decisive, care să rezolve dintr-odată soarta unei campanii.
Aceasta era vulgate, adică ceea ce au reţinut majoritatea cititorilor şi a practicienilor. Observatorii cei mai avizaţi bănuiau că lucrurile nu erau atât de simple. Jomini însuşi nu menţionase operaţiile mixte, care aveau legătură cu tactica şi cu strategia, în acelaşi timp? În anii 1820, generalul Lamarque introducea noţiunea, destul de vagă, de "bătălie strategică", reunind în acelaşi ansamblu mai multe bătălii sau lupte duse în locuri şi zile diferite, dar care se înscriau în aceeaşi secvenţă operaţională. De-abia la sfârşitul secolului al XIX-lea teoria a înfruntat, în mod serios, această problemă.
Autorii germani au început, după 1870, să vorbească de operaţii. Această idee se regăseşte în scrierile unui anumit număr de gânditori a căror inventariere rămâne de făcut. Dar, s-ar putea ivi câteva surprize: astfel, în timp ce istoria gândirii militare, chiar în lucrările ei cele mai recente, pare să considere că această idee de operaţii este apanajul autorilor germani şi ruşi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, aflăm o definiţie foarte clară şi modernă a diferenţei dintre ruptura tactică şi ruptura strategică la generalul spaniol Ricardo Burguete, a cărui carte La sciencia de la guerra a apărut în 1917, adică, cu un deceniu înaintea celor mai mari lucrări ale teoreticienilor sovietici, cărora li se atribuie, astăzi, această descoperire.

<<Înapoi

Confruntarea forţelor maritime ale naţiunilor europene cu provocările secolului 21 - Dr. Krzysztof KUBIAK

Autorul prezintă schimbările survenite în principalele sarcini ale marinelor europene după încheierea Războiului Rece. El afirmă că flotele contemporane sunt similare celor din perioada victoriană şi îndeplinesc, în principal, misiuni expediţionare. Cei mai importanţi factori care au determinat viitorul mediu naval sunt: dinamismul semnificativ al schimbării situaţiilor şi spectrul larg al provocărilor care necesită o flexibilitate a forţelor, litoralitatea - un accent pe apele de coastă (litorale), capabilităţile expediţionare, asimetria, caracterul întrunit, lucrul în reţea. Autorul susţine că flotele sunt instrumente foarte eficiente ale politicii internaţionale, dar şi-au pierdut abilitatea de a conduce singure operaţii. Flotele au devenit o parte a unui sistem întrunit, capabil să utilizeze efectul sinergiei.

Impactul geopolitic şi managerial în criza financiară din Asia de Sud-Est - Dr. Ion PETRESCU

De multă vreme şi pretutindeni, viaţa economică, socială, munca, politica, viaţa militară sunt afectate de criza mondială, criza pieţei, criza locurilor de muncă, criza în sânul guvernului, criza geopolitică, criza financiară, etc. Crizele ne însoţesc, ne marchează, ne formează, ne oferă modele şi simboluri, ne stăpânesc. Şi în registrul geopolitic şi managerial, criza este ataşată evenimentelor sau episoadelor economice, sociale, politice care ies din obişnuit şi tind să devină stare de fapt, comună, cu urmări ce variază pe scara agresivităţii situaţionale. Nici criza financiară din Asia de Sud-Est nu a trecut neobservată. Violenţa ei a făcut-o evidentă în ochii martorilor şi, mai ales, în ochii celor care au suportat-o.

Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan: implicaţii geopolitice şi geoeconomice în Asia Centrală şi Caucaz - Dr. Gheorghe MINCULETE, Dr. Maria Magdalena POPESCU

La 25 mai 2005, la Baku, a avut loc un eveniment crucial pentru începutul secolului XXI: inaugurarea giganticului oleoduct american Baku-Tbilisi-Ceyhan, a cărui construcţie politică a început cu mai bine de zece ani în urmă. Evenimentul excepţional - cu urmări dintre cele mai importante pe plan geopolitic - a trecut, nu întâmplător, aproape neobservat în mass-media. Motivul acestei discreţii este acela că s-a încercat să nu se conexeze construcţia şi, mai ales, intrarea în funcţiune a importantului oleoduct de prezenţa militară a SUA în spaţiul Asiei Centrale şi Caucazului, odinioară zone de influenţă ale URSS.

A înţelege transformarea militară a NATO - Frank H.J. HYE

Pentru ca transformarea NATO să reprezinte o reuşită, este indispensabilă, în cadrul întregii Alianţe, o înţelegere împărtăşită a principiilor fundamentale ale transformării. Este necesar să înţelegem de ce NATO trebuie să se transforme, ce domenii va aborda şi cum se va realiza această transformare. În acest proces de înţelegere, Allied Command for Transformation (ACT) joacă un rol deosebit de important.

<<Înapoi

Politica NATO faţă de zona Extinsă a Mării Negre - o nouă înţelegere transatlantică? - Dr. Ioan CRĂCIUN

Încheierea Războiului Rece a marcat sfârşitul diviziunii Europei. Acest lucru nu numai că a transformat relaţiile dintre Est şi Vest, dar a afectat şi parteneriatul transatlantic. Acum Europa e mai largă şi ambiţiile SUA sunt diferite. De aceea, dacă crem ca relaţia transatlantică să rămână sănătoasă, o nouă înţelegere trebuie să reflecte noua realitate, incluzând aici o Europă unită, care lucrează împreună cu Statele Unite pentru a face faţă provocărilor din Europa şi din afara ei. Această nouă înţelegere trebuie să includă Europa Centrală şi de Est în definirea unui ţel strategic comun, centrat pe provocările majore de astăzi. În acest context, România vrea să joace un rol activ în întărirea legăturii transatlantice, oferind puterea propriului exemplu, influenţând prin generozitate şi acţionând cu inteligenţă.

Provocări ale integrării europene- Dr. Petre DUŢU, Daniel PĂTRĂŞCOIU

Integrarea europeană, fenomen complex, de durată şi multidimensional, generează, pe de o parte, unele provocări, iar pe de altă parte, trebuie să răspundă altora la adresa sa şi a statelor membre. Calitatea şi promptitudinea răspunsurilor date de către decidenţi acestor provocări vor facilita integrarea şi vor spori influenţa Uniunii Europene în regiune şi în lume.

Politica Uniunii Europene de consolidare a securităţii mediului - Vasile POPA

Abordarea subiectului implicării UE în problematica securităţii mediului porneşte de la studierea atentă a raportului globalizare - securitate, care arată o ignorare îndelungată a elementului securitatea mediului, motivată, evident, de implicaţiile şi responsabilităţile economice ce derivă din afectarea mediului înconjurător şi, de aici, a individului şi comunităţilor de către procesul vast al globalizării.
La Barry Buzan găsim o recunoaştere explicită a factorului mediu, ca sector major afectat de globalizare din perimetrul securităţii. Acesta accentuează că securitatea colectivităţilor uma-ne este periclitată de cinci sectoare majore: militar, politic, economic, societal şi de mediu. În securitatea mediului se află implicată starea biosferei locale şi globale, ca suport esenţial de care depind celelalte activităţi umane. Cele cinci sectoare operează, după Buzan, unite unele faţă de altele printr-o reţea complexă de legături1 .
În această "cea mai completă analiză teoretică a conceptului de securitate", cum o aprecia Ken Both, în anul 1991, autorul trasează repere ce vor fi apoi extinse în lucrările Şcolii de la Copenhaga şi chiar în concepţia NATO, care, la Summit-ul de la Roma, din acelaşi an, accepta existenţa celor cinci dimensiuni ale securităţii, inclusiv cea de mediu.
Noua dezvoltare trasează şi perspectiva cea mai corectă a securităţii. Securizarea aspectelor nonmilitare este atât de importantă, încât merită abordări aprofundate2. Între acestea, securizarea mediului rămâne problema cea mai nouă, dar şi cea mai gravă dintre cele provocate de globalizare, căreia UE îi rezervă o atenţie specială.

<<Înapoi

Grupurile Tactice de Luptă - instrumente operaţionale ale strategiei europene de securitate - Dr. Ion DRAGOMAN, Marius MILITARU

După succesul operaţiei ARTEMIS desfăşurată de UE în Congo în 2003, Franţa, Germania şi Marea Britanie (participante la operaţia respectivă) au propus crearea unor unităţi permanente de circa 1500 militari, rapid desfăşurabile pentru a ameliora capacitatea de reacţie autonomă şi rapidă a UE, într-o nouă orientare a obiectivului global 2010 al acesteia. Conceptul grupurilor tactice de luptă, dezvoltate separate de ţările de mai sus, va fi adoptat ulterior de Uniune. 2005-2006 a fost o perioadă importantă, pentru că UE a putut lansa grupurile tactice de luptă, cu o tactică coerentă, capabile să întreprindă o operaţiune cu astfel de dimensiuni. Capacitatea operaţională totală va fi atinsă în 2007, când UE va putea să îşi asume mai multe operaţiuni de reacţie rapidă, în care va fi necesară o forţă egală cu cea a unui grup tactic de luptă.

"Homeland Security" sau securitatea spaţiului de interes - Alexandra SARCINSCHI

Conceptul "homeland security" este, în prezent, supus dezbaterilor. Traducerea exactă a sa în limba română nu reflectă în totalitate sensul stabilit de către specialiştii americani şi, din acest motiv, este nevoie de o analiză atentă a teoriilor existente, astfel încât să putem alătura acestora un punct de vedere românesc.

Consens şi dezacord în problema dosarului nuclear iranian - Dr. Constantin-Gheorghe BALABAN

Statele Unite şi puterile aliate din Europa, împreună cu Rusia şi China, consideră că Iranul ar trebui să-şi suspende programul nuclear şi să revină la masa negocierilor. Deşi Iranul susţine că programul său nuclear este destinat unor scopuri paşnice, Nicholas Burns, adjunctul secretarul de stat american, a reafirmat, la 18 ianuarie a.c., în prima parte a unui turneu asiatic, cererea Statelor Unite ca Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) să remită dosarul nuclear iranian la Consiliul de Securitate al ONU, ca urmare a înlăturării sigiliului la principalele centre nucleare iraniene. După ce SUA şi Uniunea Europeană au anunţat că vor trimite dosarul Consiliului de Securitate, Rusia şi China - ţări care au statutul de membri permanenţi cu drept de vot în Consiliul de Securitate - s-au opus înmânării dosarului iranian către acest forum. La rândul lor, iranienii apreciază că trimiterea dosarului la Consiliul de Securitate nu este un lucru deloc pozitiv şi va însemna sfârşitul relaţiilor diplomatice, iar guvernul iranian va fi obligat să suspende toate "măsurile voluntare, inclusiv îmbogăţirea industrială".

<<Înapoi

Diplomaţia nucleară ruso-americană la cumpăna mileniilor - Iulia BĂDĂLUŢĂ

La 1 ianuarie 1992, URSS înceta să mai existe ca actor internaţional. Odată cu aceasta, se încheiau şi cele patru decenii de Război Rece. Era clar, astfel, la începutul anilor '90, că rivalitatea SUA - URSS nu avea să mai domine scena mondială. Mai puţin clară era însă înfăţişarea pe care avea să o capete noul sistem al relaţiilor internaţionale şi relaţia dintre vechii protagonişti în interiorul acestuia.

Militarii pe calea păcii - Jean DUFOURCQ

Cum să-l acceptăm pe celălalt care este diferit de noi? Cum să acţionăm astfel încât această diferenţă să nu ducă la război? Un capitol din Coran aminteşte că "dacă Dumnezeu ar fi vrut acest lucru, ar fi creat o singură comunitate". Din acest moment, cum să ne asumăm responsabilitatea care ne revine tuturor, de a construi o lume a păcii, o lume bazată pe adevăr şi pe justiţie? Putem prezenta o lungă listă cu toţi "făuritorii de pace" care acţionează, astăzi, în societatea noastră occidentală: cei care se dedică cu omenie celor suferinzi şi victimelor, cei care se folosesc de căile culturilor întreţesute pentru a le îmblânzi şi calma interferenţele, cei care explorează căile filozofiilor, pentru a descoperi orizonturi de speranţă universală, cei care se află pe căile religiilor, care deschid pentru oameni ferestre spre spiritual şi creează legăturile sacre dintre ei, cei care îmblânzesc căile şi mijloacele economiei, pentru a satisface nevoile vitale ale oamenilor şi a reduce tensiunile umane, şi, în sfârşit, cei care urmează căile angajărilor politice, pentru a încerca să le garanteze concetăţenilor lor pacea şi securitatea pe o planetă mai echitabilă. Dacă toţi ne amintesc că în inima omului se află dorinţa de pace, mulţi dintre ei relevă faptul că omul, în diferenţa sa, este primul inamic al omului şi că diferenţa creează prea adesea adversitatea.

O nouă generaţie a tehnologiei conflictelor militare - a patra generaţie a războiului - Dr. Sorin TOPOR

Noul val al revoluţiei tehnologice, în ansamblul său, a indus şi în domeniul militar un fenomen inedit, reprezentat de implementarea celor mai noi metode şi tehnici ale electronicii şi ciberneticii, conducând către realizarea miniaturizării şi robotizării echipamentelor militare, precum şi adaptarea celor mai recente descoperiri ale matematicii, fizicii, chimiei şi altor domenii de vârf ale ştiinţei la cerinţele contemporane ale spaţiului de luptă. De aceea, în cadrul mediilor ştiinţifice militare, studiul aprofundat al conflictelor militare contemporane a generat şi generează numeroase dezbateri privind concepţiile, formele şi viitorul conflictelor militare, noua generaţie a tehnologiei războiului, rolul şi modelele acţionale ale infrastructurilor militare.

<<Înapoi